MASONI ROMANI

«Revoluţia de la 1821 a strigat dreptate şi a vrut ca tot românul să fie liber si egal, ca statul să se facă românesc. Ea fu o revoluţie democratică. Revoluţia de la 1848 a vrut ca românul sa fie nu numai liber, dar şi proprietar, fără care libertatea e mincinoasă. Pentru aceea adaugă la deviza sa cuvântul frătiei, această condiţie de căpetenie a progresului social.»
N. Bălcescu

Nicolae Bălcescu, pictură de Gheorghe Tattarescu

Nicolae Bălcescu – un destin marcat de uitare.
Ion Ghica : „Predilecţiunea lui Bălcescu era mai cu deosebire pentru studiile istorice. Scria lesne, stilul său era limpede, strâns, nervos şi elegant”.
Jules Michelet  :  „Un erudit de primul rang şi totodată o minte practică foarte dreaptă şi foarte luminoasă, el ar fi fost marele istoric al ţării sale şi fără nici o îndoială unul din conducătorii cei mai înţelepţi.”
Luna aceasta (n.r. iunie) s-au împlinit 190 de ani de la naşterea fratelui Nicolae Bălcescu. Scriitor, istoric şi revoluţionar român, personalitate de marcă a României secolului XIX fratele Nicolae Bălcescu s-a nascut la 29 iunie 1819 la Bucureşti într-o familie de boieri mărunţi, alegand sa preia numele de familie al mamei sale originară din Bălceşti, Vâlcea în detrimentul celui al tatalui său, Petrescu. In 1832 devine elev al Colegiului Sf. Sava, avându-l coleg pe fratele Ion Ghica şi profesori pe fratele Ion Heliade Radulescu si pe Florin Aaron. La vârsta de 19 ani  alege sa intre in armată fiind încadrat ca iuncher (cadet). În 1840, participând la mişcarea complotistă Filipescu ce urmărea împroprietărirea clăcaşilor, este închis la mânastirea Mărgineni. Este eliberat în data de 21 februarie 1843 la plecarea domnitorului Ghica şi venirea lui Bibescu, după doi ani de detenţie grea care si-a pus amprenta pe sănătatea sa. După eliberare, împreună cu Ion Ghica, C. A. Rosetti  şi Christian Tell, înfiinţeaza organizaţia Fraţia şi călătoreşte prin toate teritoriile locuite de români: Ţara Românească, Moldova, Transilvania, Bucovina, precum şi prin Franţa şi Italia dedicându-se marii sale pasiuni : studiile istorice. Este editor alături de August Treboniu Laurian, la o revistă istorică numită Magazin istoric pentru Dacia, care a apărut începând cu 1844.
În Franţa fratele Bălcescu se implică activ in Revoluţia din februarie 1948 luptând pe baricadele pariziene. Însufleţit si inspirat de revolutia franceza el se întoarce la Bucureşti unde se implică în revoluţia paşoptista română fiind timp de 2 zile ministru de externe şi secretar de stat în guvernul provizoriu  instaurat de către revoluţionari şi recunoscut de către domnitorul Gheorghe Bibescu la 11 iunie 1848 la presiunea acestora.
Inabusirea Revolutiei de către Imperiul Otoman duce la arestarea lui Bălcescu care reuseste sa evadeze si sa fuga in Transilvania. Anul 1949 îl găseste la Pesta unde încearcă să negocieze cu revolutionarii unguri un acord româno-maghiar, dar după ce acesta este semnat, revolutia maghiara este răsturnata.
Se exilează in Franta unde unde încearcă să coaguleze forţele revoluţionare europene aflate în exil, pentru întemeierea unei confederaţii europene. In acelaşi an,1949, impreuna cu Stefan Golescu si cu Ion Brătianu, Nicolae Bălcescu face parte din comitetul periodicului „La Tribune des Peuples”, editat de scriitorul polonez Adam Mickiewicz.
In anul 1950 la Paris, sub conducerea lui Bălcescu şi a mai multor exilaţi, apare România viitoare, într-un singur număr in care au fost publicate câteva opere importante ale literaturii române Cântarea României, de Alecu Russo (versiune franceză), Mersul revoluţiei în istoria românilor, de Nicolae Bălcescu şi La o pasere trecătoare, de D. Bolintineanu. In anul imediat următor, sub îndrumarea fratelui Bălcescu se înfiintează tot la Paris Junimea română, societate politică şi culturală a tinerilor printre membrii căreia se numără şi Al. I. Odobescu.
Măcinat de boala, N. Bălcescu încearcă sa revină in Ţara Româneasca in primăvara anului 1852 pentru a-şi vedea pentru ultima oara mama. Împiedicat de autorităţi sa intre in ţara, el reuseste totusi sa traverseze Dunărea la 8 septembrie. Pentru câteva ore a simtit sub tălpi pământul patriei sale si la pichetul din Turnu Măgurele si-a revăzut mama. Neprimit in Muntenia el este fortat sa îşi reia exilul  si, trecând prin Constantinopol, se stabileste in Italia la Palermo. Aici, intr-o camera a hotelului Alla Trinacria, departe de tara, uitat de toti, îşi va da ultima suflare in a douăzecea zi a lunii noiembrie din anul 1852 la vârsta de 33 de ani. Însotit pe ultimul drum doar de cei care ii purtau trupul N. Bălcescu  a fost înmormântat în cimitirul săracilor, într-o groapa individuala. Ulterior, rămăşiţele sale au fost mutate într-un osuar de onoare al capucinilor, loc ce a fost sigilat în urma unei epidemii de holeră, trupul sau nemaifiind scos la lumină pentru a se întoarce in ţară.

Bustul lui Nicolae Bălcescu, la Palermo, în Sicilia, Italia

Ideologia comunistă românească, sprijinindu-se pe unele lucrări ale lui Karl Marx, îl considera pe Nicolae Bălcescu drept un înaintaş al acesteia. Poate ca acesta este motivul pentru care după 1989 persoana lui Nicolae Bălcescu a căzut intr-un con de umbra beneficiind, asemeni altor valori românesti promovate de către regimul comunist precum Mihail Sadoveanu care datorita înclinărilor sale politice este astăzi la fel de ignorat atât de manualele scolare cat si de comemorările societăţii civile sau ale statului, daca nu de blamul măcar de indiferenţa generatiilor actuale.
Astfel, scriitorul, istoricul şi revoluţionarul român, fratele Nicolae Bălcescu a ajuns să fie astăzi  in pericolul de a reveni la acelasi statut pe care l-a avut şi în ultima sa clipa de viata : exilat .. în uitare.

Vlad L.

Nicolae Bălcescu – un destin marcat de uitare.

Vlad L.
R.L. Europa
Or. Bucureşti
A.L. 6009

Nicolae Balcescu (Bucuresti, 1819 – 1852), istoric, scriitor si om politic, ministru, Secretar al statului ( Ministru de Externe ), in primul Guvern Provizoriu de la 1848, apoi Secretar al Guvernului Provizoriu, mediator pe langa Guvernul maghiar de la Pesta in dorinta formarii unui front comun revolutionar romano-maghiar; militeaza alaturi de Giuseppe Mazzini si ceilalti membri ai Comitetului Central Democratic European de la Londra pentru revolutia viitoare. Moarea in exil la Palermo ( Italia ).
– 1847 : venerabilul unei loji din Bucuresti ( probabil Dreptate – Fratie ).

Tabloul cu portretul lui Giuseppe Garibaldi, turnat in alama şi catifea grena paspartu – Colecţia Fr. Viorel Danacu.

Chipul lui Giuseppe Garibaldi cu toca pe cap, cravata la gat, încadrate de Compas şi Echer, aşezate la gradul de Companion si cu crengute de acacia.
Este din 1883, cind Fratii din << Triunghiul >> din Bucureşti, au realizat-o in amintirea sa, la un an după moartea generalului Giuseppe Garibaldi,  in 02.07.1882.
Un promotor al iedei Statelor Unite al Europei cu Giuseppe Mazzini, Nicoale Bălcescu ş.a.
Personalitate politica de seama a Italiei, a luptat pentru independenţă şi unitate naţională.
A fost iniţiat in 1883 în Carleonerie la Toganrog apoi in 18.08.1944 la Montevideo – in masonerie R.L. Lăcaşul Virtuţii – unde primeşte lumina, apoi ajunge Mare Maestru al Marelui Orient din Palermo, Marele Maestru al Ritului de Memphis Italian .

Biografie :

–          1883 : initiat in carbonerie la Tagangog. Face parte din Govine Italia ( Tanara Italie );
–          18.08.1844, initiat in masonerie la Montevideo intr-o loja iregulara, L’asile de la Vertu ( Lacasul virtutii );
–          1845, se regularizeaza in Loja Les Amis de la Patrie ( Prietenii Patriei ), din Obedienta Marelui Orient al Frantei;
–          11.04.1862 primeste ritual gradele 4-33, si devine Mare Maestru al Marelui Orient din Palermo.
–          21/23.05.1864, la cea de a 3-a Constituanta a fost ales Mare Maestru al Masoneriei italiene;
–          1881, Mare Maestru al Ritului Memphis  ( foarte raspandit in Italia );
–          Aprilie 1883 gr 33-97, membru de onoare in Suveranul Sanctuar din Romania; numele sau a fost atribuit unui capitul din Dorohoi ( Romania)
–          Martie 1888, are loc  la „ Bruxelles o conferinta internationala a francmasonilor scotieni  de gr. 18, reprezentantii lojii de Memphis din Marea Britanie, S.U.A., Italia si Romania, care au semnat in toamna anului 1881, un tratat prin care formau propria Confederatie, al carui Mare Maestru  a fost ales Garibaldi ”.

Mihail Kogalniceanu

Figura emblematica
a francmasoneriei nationale

De la inceput fac distinctie intre omul de stat si, ceea ce numim curent: politician. Omul de stat are viziunea istorica a dezvoltarii natiunii pe vectorii ei fundamentali, in complexul dinamic geopolitic, geo-economic, geostrategic, regionali, continentali si nationali.
Raportând prezentul la trecut si proiectându-l in viitor pe constantele determinate ale specificului national, specific venit sa duca in universal valorile de civilizatie, cultura si spiritualitate apartinând poporului pe care-l slujeste.
Politicianul in sensul major al natiunii, ar trebui sa transpuna in practica guvernarii programele economice, sociale, culturale si politice care sa valorifice permanent o anume etapa a dezvoltarii natiunii in consens cu dezvoltarea generala regionala, continentala si mondiala.
Dezvoltare in care francmasoneriile nationale au contribuit si contribuie substantial.
Când omul de stat si politicianul apartin francmasoneriei nationale, el adauga calitatilor politice valorile umaniste, etice si morale, statuate ca model in formarea de bine.
Mihail Kogalniceanu, eminent om de stat si politician român, apartine acestei categorii umane de elite.
Fara a fi câtusi de putin schematic (viata fiecaruia din noi nu este o curgere lina prin etapele ei biologice, fiind marcata la rastimpuri de interventiile socialului) subliniez in biografia lui Mihail Kogalniceanu (ind.1891) trei etape distincte dar si distinctive, care prin complexitatea lor au format marele barbat de stat. Etapele dezvoltarii intr-o succesiune mereu complementara, ratiunii politice si date de stat, izvorâte din legislatiile interne ale dezvoltarii, constientizate de masele creatoare ale poporului pe care generatia pasoptista si unionista le-a transformat in Revolutia de la 1848, in Unirea de la 1859 si in Independenta de la 1877.
Mihail Kogalniceanu este direct implicat ca ideolog, realizator si arhitect – constructor in cele trei mari acte politice faptuitoare ale României Moderne.

A.PREGATIREA CULTURAL – SPIRITUAL – POLITICA A REVOLUTIEI DE LA 1848

Mihail Koglniceanu s-a implicat inca din anii studentiei la Berlin in marele curent al culturii nationale progresiste si revolutionare urmatoare momentului istoric Tudor Vladimirescu.

Cultura nationala dezvoltata pe doua idei mobilizator-coagulante:

1. ideea nationala, care stipula UNITATEA de neam, limba, teritorii, cultura, spiritualitate, a tuturor românilor de pe teritoriul etnogenezei lor, Dacia antica, unii din ei aflati sub stapâniri straine, cu consecinta logica: unirea politica prin eliberare.

2. ideea sociala, democratie – liberala, care stipula ridicarea economica si culturala a claselor oprimate si abolirea regimului anacronic feudal aristocratic sustinut interesat de Turcia suverana si Rusia protectoare”.

Pe aceasta arie culturala generoasa, riscanta in regimul feudal anarhic din Moldova, actioneaza Kogalniceanu in deplina constiinta de bine si responsabilitate nationala.

“1837: aflat la studii in Germania (Berlin), publica in franceza ISTORIA ROMÂNILOR:

“1840: publica in tara revista DACIA LITERARA si revista de istorie ARHIVA ROMÂNEASCA.

Pune astfel bazele cultural – ideologice ale publicisticii revolutionare, care inregimenteaza tineretul progresist al Moldovei cu ecouri pe tot teritoriul românesc. impreuna cu familia Ghica, P. Bals, Vasile Alecsandri si Costache Negruzzi, editeaza revista literara PROPASIREA, suspendata de cenzura in 1844.

Structura ideologica a activitatii pre-revolutionare este definita excelent in lectia de deschidere a cursului de istorie nationala – noiembrie 1843 – pe care-l tine la Academie:

“…Eu privesc ca patria mea toata, acea intindere de loc unde se vorbeste româneste si ca istorie nationala, istoria Moldovei… Valahiei si a fratilor din Transilvania…”

Apoi, spune a lovi in oligarhia vremii lui, face trimitere la domeniile fanariote in mare masura generatoarea acestei oligarhii… “O aristocratie ignoranta, sprijinita de Poarta si de cler, pe de o parte tine in lanturi un popor de mai mult de doua milioane de oameni, iar pe de alta se face stavila chiar binelui ce veni din domnii fanarioti voiesc a face…izvoarele de inavutire publica se intrebuinteaza in folosul unor familii privilegiate.

CONCLUZIE (1) Prin activitatea didactica, publicistica, social culturala, Mihail Kogalniceanu Venerabil al unei Loji Masonice, se impune ca unul din cei mai remarcabili ante mergatori ai revolutiei romane de la 1848 alaturi de Nicolae Balcescu in Muntenia si Simion Barnutiu in Transilvania.

B. REVOLUTA DE LA 1848 IN MOLDOVA

In 1848, Mihail Kogalniceanu are 31 de ani. Este un carturar de seama. Un vizionar politic, amanuntele evenimentelor se stiu de la istorie. Kogalniceanu, dupa conflictul avut cu fiul domnitorului Mihail Sturza, se refugiaza in Bucovina aflata sub stapânire austriaca unde intâlneste re- volutionarii moldoveni: Alexandru I. Cuza, Costache Negri, Vasile Alecsandri, fratii Rosetti, Alecu Russo, Manolache Costache Epureanu, fratii Ion, majoritatea francmasoni, care tiparesc cu ajutorul lui Hurmuzachi, GAZETA BUCOVINEI:

Mihail Kogalniceanu sintetizeaza opiniile revolutionarilor intr-un program complex in 36 de puncte, pe care-l publica in august 1848 sub titlul, DORINTELE PARTIDEI NATIONALE. Programul caruia ii va da viata ca om de stat in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza si Carol I, dovedindu-se a fi unul din cei mai longevivi demnitari activi ai României Moderne.

Programul sinteza este radical. Prevede abolirea regulamentului Organic, a protectoratului tarist, autonomia Moldovei, egalitatea civila si politica pentru toti cetatenii, for consultativ alcatuit din reprezentantii tuturor categoriilor sociale, garantarea libertatii individuale si a domiciliului, scolarizare gratuita, abolirea privilegiilor, desfiintarea clacilor ca termeni sociali.

Termenul national de importanta nationala, prevede UNIREA MOLDOVEI CU MUNTENIA:

C. IMPLINIREA OMULUI DE STAT

Kogalniceanu a avut geniul si sansa de a-si fauri destinul politic in consonanta interactiva cu idealurile lui carturaresti, adversitati si reasezare a echilibrului european in care puterile occidentale au barat expansiunea tarismului spre mediterana, prin razboiul Crimei, harazind Principatelor Romane, rol de tampon intre Rusia si Imperiul Otoman.

Epoca democratica pentru noi, dar si favorabila, nu fac obiectul acestei interventii. Stim ce nu s-a facut. Unirea Principatelor. Timp in care Mihail Kogalniceanu a fost sfetnicul domnitorului Alexandru Ioan Cuza si seful guvernului.

Acum geniul sau politic si sansa de a-l avea pe domnitor alaturi, i-au ingaduit sa opereze administrativ construirea Statului Modern România pe câteva structuri fundamentale pe care le-as consemna in trei corpuri bine definite:

1.LEGILE: comunala, a consiliilor judetene, a contabilitatii publice, a Curtii de Conturi, a Consiliului de Stat, a Camerelor de Comert, a sistemului de masuri si greutati metrice, a invatamântului, cele bisericesti si a autocefaliei Bisericii Române, codul civil, cel penal, de procedura penala, spre a nu incarca pagina, dar a creiona armatura legislativa a statului de drept, succesorul celui feudal-voievodal.

2. SECULARIZAREA AVERILOR MANASTIRESTI: opera de inalta diplomatie, care manevrând printre interesele patriarhiei Constantinopolitane, cu retele in inalta ierarhie a Portii Suverane, ale ambasadorului Marii Britanii la Istambul, opinia publica europeana, a adus statului, 25-26% din teritoriul tarii, procent pâna atunci instrainat.

3. IMPROPRIETARIREA TARANILOR: (prin lovitura de stat) |n temeiul legii rurale din 1864, au fost improprietarite, 511896 familii de tarani, cu o suprafata de 2,038,640,2697 ha.

O CONCLUZIE PARTIALA: România lui Cuza, este apogeul omului de stat Mihail Kogalniceanu. Apogeu in care s-au insumat benefic necesitatile legice ale dezvoltarii principatelor unite cu idealurile umaniste propuse de francmasoneria timpului, perspectiva istoricului si a carturarului cu ideile pro europene, având drept rezultat o opera de constructie statala coerenta, dinamica, impingând spre primele planuri ale societatii, paturile sociale defavorizate, in special taranimea. Relatia taranime – Kogalniceanu – contemporaneitate, merita o atentie deosebita, ea fundamentând istoriceste teze ale actualei Mari Loji Nationale a României privind statutul, rostul si rolul taranimii in dezvoltarea societatii postdecembriste.

MARELE PATRIOT dupa lovitura de stat si abdicarea silita a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Kogalniceanu isi continua opera de constructie statala sub Carol I, avându-l prim ministru pe I.C. Bratianu.

In calitate de ministru de externe, este participant al proclamarii Independentei (9/21 mai 1877), sufera alaturi de Bratianu umilintele impuse României prin tratatul de la Berlin (1/19 iulie 1978), iar ca ministru de interne care a aplicat consecvent art. 7 din legea rurala prin care se interziceea instrainarea proprietatii taranesti, ca si a art. 10 din legea politiei rurale din 1868 privitoare la vagabonzii satelor, deci ca ministru de interne, punând stavila invaziei satelor de câtre stoluri migratoare de speculanti si escroci. Sufera atacul concentrat al unei prese europene dezinformata si fara atingere cu interesele majore ale României, careia ii da replica pe masura demnitatii lui si a tânarului stat national la faurirea caruia a contribuit din plin.

Se cuvine a onora exemplar prin cunoastere si reflexie, destinul pilduitor al carturarului si omului de stat Mihail Kogalniceanu, arhitect de geniu al României moderne, patriot inflacarat, diplomat abil, personalitate emblematica a istoriei nationale.

Radu Theodoru

Scriitor

Interviu imaginar

cu MIHAIL SADOVEANU

despre purificarea morala a francmasoneriei

Reporter: Intrarea intr-o loja francmasonica se face prin “initiere”; de altfel, aceasta o deosebeste fundamental de orice alta organizatie, asociatie etc. Este initierea un act aparte ?

Mihail Sadoveanu: Initierea propriu-zisa ramâne, precum se stie, o lucrare strict individuala, valorificata de anumite conditii si daruri.

R.: Puteti explica in ce constau aceste “conditii si daruri”?

M. S.: Ceremonia care se savâseste cu acest prilej are un rol simbolic. Ceremonia in sine nu poate da initiati, decât daca profanii, carora li se ofera lumina, au posibilitatea s-o primeasca…

R.: Vreti sa spuneti ca nu oricine poate fi initiat ?

M. S.: Inca de la inceputul carieriei mele masonice am avut intuitia acestui simplu adevar si, sub inrâurirea lui, Am incercat sa-mi dau seama de problemele cu caracter practice pe care institutia poate sa-si

le propuna, in fiecare colt de umanitate.

R.: Masonul nu este si el o reflectare a societatii din care vine sa ia Lumina. Deci, el nu este reflectarea acelei societati ? Nu vine el in loja cu “bunele” si “relele” mediului social, politic, economic ?

M. S.: E firesc, ca toate cele omenesti sunt relative. Initierea, adica purificarea personala, alcatuieste partea ideala a acestei vechi discipline. Omul insa, are raporturi cu semenii sai, cu timpul si imprejurarile, si i se comanda sa nu ramâna un singuratec. “Talantul” ce i s-a incredintat cata sa-l valorifice. Lucrarea sa are un caracter exterior, are putere in masura valorii personale.

R.: Numai….

M. S.: Nu numai. Pe lânga asta, lucrarea sa are putere intru cât se savâseste valabil, in raport cu societatea si cu timpul.

R.: Dar masoneria este universala ?

M. S.: E usor de inteles ca alte probleme isi propune un mason englez si altele unul român. Societatea engleza este ajunsa la capatul unei evolutii. Chestiunile de onoare, de demnitate cetateneasca, de respect al legilor nu mai pot forma o preocupare pentru categoriile de oameni care se numesc “gentlemans”.

R.: Adica este de la sine inteleasa ?

M. S.: Continui. La noi categoria aceasta de oameni e inca in formare.

R.: Si atunci ? Trebuie sa inteleg ca noi masonii români intr-acolo trebuie sa ne indreptam ?

M. S.: Intr-adevar. Preocuparea prima a masoneriei române este sa formeze barbati cu constiinta si caracter primele elemente ale unei adevarate opinii publice. |n tara noastra lumea nu este in deficit de inteligenta. Patura chemata sa conduca destinele Patriei, insa, trebuie sa adauge acestei inteligente valoarea morala, inalta constiinta a jertfei, a datoriei pentru colectivitate. Cei mai multi dintre contemporanii nostri care iau parte la treburile publice sunt dispusi sa faca tranzactii cu propia lor constiinta. Masoneria ar avea, prin urmare, in primul plan rolul de disciplinare si de infrânare a individului, de inobilare, de sfiintire a inteligentelor. Mi se pare ca tocmai aici trebuie cautata cheia crizei noastre sociale. Poporul nostru, in blânda lui intelepciune a pus, ca-n vechile zile, pamântului nostru caracterizarea ce i se cuvine:

– Buna tara, rea tocmeala !

R.: Sa revenim la masonerie.

M. S.: Revenim si acolo. Dar mai am un cuvânt de spus. De o suta de ani de când am intrat in viata moderna a Europei, de când s-au pus la contributie bunavointi, jertfe, entuziasmuri, am ramas ca alcatuire de stat, sub ascutisul zicalei: nu ne lipsesc Legile, nu ne lipsesc bogatiile, nu ne lipsesc competentele; ne lipseste acea educatie cetateneasca absolut necesara pentru a valorifica ce avem. Legile se calca, bunul plac, hatârul si interesul personal sunt motorul secret al vietii de toate zilele. Ne trebuiesc oameni! Acesta e elementul cel mai pretios in viata unei natiuni. Nu bani, nu legi, ci oameni in adevaratul inteles al cuvântului.

R.: Deci…

M. S.: Pornind de aici, lucrarea exterioara a Masoneriei dobândeste pentru tara noastra un caracter particular. Datoria Maistrilor constienti este sa redice institutia catra nobletea ei fireasca, nu s-o adapteze la practicile locale si s-o ofileasca, facând din ea o parodie. Profanii care intra in Templu trebuie sa fie cu grija alesi. Atelierul care se alcatueste trebuie sa tinda a armoniza persoanele, punând alaturi pe cât posibil, similitudini de educatie, instructie si rang. Hotarârea de a servi Patria cu demnitate trebuie sa stapâneasca necontenit atmosfera acestei mici colectivitati. O justa cumpana ne indeamna sa pastram cu tarie patrimonial sacru al umanitatii si al experientelor multiseculare: familia si Patria, si sa acceptam ca definitive libertatile publice si toleranta in materie politica si religioasa. Respingând violenta sub orice forma. invatamintele Institutiei ne poruncesc sa combatem anarhia si sa facem tot ce trebuie pentru a ingadui umanitatii sa treaca intr-o era de pace. Liber cu adevarat e numai acel Maistru care izbuteste a-si domina pasisunile si a se elibera de prejudecati. Cel ce pastreaza in el ura de rasa, obscurantismul violentelor, suficientele dogmatice, e un sclav, ca si cel care nu-si poate domina pasiunile degradante.

R.: Istoria Francmasoneriei este plina de momente dificile, de lupte fraticide, cum vedeti viitorul confreriei noastre?

M. S.: Vreau sa se inteleaga definitiv ceea ce socot eu ca e alt plan, alta viata masonica decât aceea de care ne-am desfacut. A fost un vis destul de dezagreabil si, in acelasi timp, o cruda experienta. Ni se oferea ceva relativ, o masonerie supusa practicelor locale si mediului, cu tendinta de a aservi oamenii unor superiori necunoscuti, alcatuiti in sacre imperii. |n asemenea alcatuiri se practicau secrete naive ori interesate care pot conveni oamenilor simpli ori mafiilor in nici un caz unei institutii cu caracter esoteric.

R.: Domnule Sadoveanu pornind de la afirmatiile de mai sus riscati, in finalul acestui interviu, o definire a rolului Francmasoneriei in acest moment ?

M. S.: Noi suntem o societate inclusa, cu o doctrina care ar fi de dorit sa fie a intregii umanitati. Lurarea capitala a atelierelor noastre ramânând, din punct de vedere practice, tendinta de a alcatui nobletea acestei tari pe baza morala si intelectuala, vom cauta sa nu lipseasca tinutelor noastre acel caracter agreabil si de distinctie pe care trebuie sa-l aiba reuniunile unor prieteni si intelectuali. Cei putini de astazi ne oferim jertfa dezinteresata unui inalt ideal. Taina aceasta intr-adevar este mare, cum spun cartile sfinte, dar e o cu totul alta taina.

Acest interviu a fost realizat pe un text al Marelui Maestru Mihail Sadoveanu din anul 1933. Sa fim drepti, sa fim cinstiti cu noi insine pâna la capat: câte din cuvintele lui Sadoveanu nu s-ar potrivi de minune spuse sau scrise astazi de oricare dintre acei ce cred cu adevarat ca Masoneria de astazi nu mai este ce-a fost. Dar ea poate fi ce-a fost daca vrea sa se purifice cu adevarat. {i oamenii n-au lipsit niciodata evenimentelor.

I. Honest