SIMPOZION CONSTANTIN BRÂNCUSI

SI EXPOZITIA DE SCULPTURA A STRA-STRANEPOATEI MARELUI SCULPTOR,

MARIA PATRASCU BRÂNCUSI

În data de 30 mai 6004 a avut loc un simpozion cu tema “Constantin Brâncusi si arta lui” si o expozitie cu piese originale sculptura si pictura ale artistei Maria Patrascu Brâncusi, stra stranepoata a titanului sculpturii universale. Maria Patrascu Brâncusi a prezentat un portret al marelui sculptor, a carui valoarea artistică a frapat în mod deosebit. La lucrarile simpozionului au fost prezentate de catre doamna Luminita Brâncusi, de ilustrul frate Nicu Filip si de organizatorul manifestarilor fratele Lolescu Tanasie din satul Hobita, izvoarele traditionale ale Gorjului care au transformat prin geniul lui Constantin Brâncusi o viziune arhaică orhestrata în forme noi, neîntâlnite până astazi.

Cuvântul ilustrului frate Nicu Filip la deschiderea Simpozionului cu tema “Constantin Brâncusi”:

“Domnule Primar,

Cucernice Parinte,

Dragi prieteni si oaspeti,

Existenta omului se sprijina pe doi stâlpi, unul este un miracol si se cheama viata, celalalt este o taina si se cheama moartea. Cu această deschidere fantastică, ca pe un portativ, arta ochiului, artele ochiului îsi spun cuvântul. Despre Brâncusi pot să vă spun un lucru, ca a plecat cu Hobita în mâini si cu pamântul asta în talpi.

Eram în anul 1931 si ma dusesem la Paris – eram cam înfumurat pe vremea aia – si mi-a dat tata un cos. În cos o oală cu sarmale, un geac cu malai si un facalet – si mi-a spus asa: Când ajungi la Gare Centrale cojesti facaletul. Si este un bulevard imens, si cu o straduta unde se află casa sa. Si mi-a spus tata să-l strigi că-i cam fudul de o ureche cam cum sunt eu acum. Si eu am strigat odata Mos Costache, Mos Costache… Nimic. Dar tot al batrân mi-a spus: “daca vezi că nu aude vezi că are o singura fereastra sus si sa dai cu pietricele. M-am aplecat, am luat o pietricica. Când sa o arunc, se deschide usa:

– Eu: “Saru-mâna Mos Costache!”

– El: “Da tu al cui esti ma?”

– Al lui domnul Filip din Bucuresti spun eu.

– Esti al mic sau esti al mare?

– Sunt al mic.

– Va sa zica tu esti Nicusor. Da acolo ce ai?

– Pai ce să am, v-a trimes tata o oala cu sarmale – peste doua zile erau sfintele Pasti – si el se uita la mine lung si spune: “tactu’ e cam glumet”.

– Nu-i glumet de loc.

Oala era de lut, legata cu sârma de jur împrejur. El a dat fuga în casa, a luat un ciocanel si a lovit aparent de sus, dar în realitate a prins de jos. O precizie nemaipomenita.

Povestea trebuie sa o auziti cum este, pentru ca se termina cu Hobita, cum s-a terminat si viata lui.

A luat oala cu sarmale, a saltat-o o data, a bagat nasul în ea si eu i-am întins oala. El a luat daltita si ciocanul, a prins oala de urechi si eu am luat mâna si am luat geacul cu malai. El a bagat mâna în malai si l-a prefirat. Eu n-am mai existat.

Si-a pus traista pe mâna stânga, eu m-am aplecat si i-am dat facaletul. El a luat facaletul si l-a dus la nas. Mirosea a viata, cum spunem noi toti de aicea a mâzga si a primavara, ca era primavara. Si la un moment dat s-a schimbat la fata. Nu-i de crezut vă spun pe sfânta cruce în care cred s-au pornit un sir de lacrimi si am auzit cu urechile mele omenesti cum una dintre el, ca margaritarele din ochii Maicii Domnului, Maica Durerilor, căzând si facând “PLICI”.

M-am retras. El este prezent aici.

Si pentru ca vorbim de o stranepoata, opera marelui Brâncusi se cunoaste. În momentul de fata se organizeaza cea mai mare expozitie la Londra si cealalta în America. Sunt asigurate pe miliarde de dolari. Din acelasi pamânt s-a nascut ea. Acelasi Univers pe care, personalitate foarte puternică, l-a modelat dupa geniul ei. Aceasta modelare demonstreaza nu o casnicie fericită cu lemnul, ci identificarea cu lemnul. Si v-as ruga sa faceti nitel loc sa privim una dintre statui. Uitati-vă va rog cum lemnul vorbeste. Sculptorita a dat viata unor idei si le-a vesnicit în materialul asta. Să nu uitati un lucru, lemnul prinde glas, traieste, lemnul vorbeste si nu îl lucrezi cum vrei tu, trebuie sa te duci pe cum vrea el. Diferenta între piatra care este incertă si lemn este imensa.

Cele mai desavârsite sculpturi ale lui Brâncusi au fost daltuite din lemn, punând lemn de cires cu lemn de fag, cu fel de fel de specii.

Artista de fata face parte din aceeasi familie. Este bântuita de aceleasi întrebari si ce vedeti domniile voastre în aceasta curte nu sunt decât picaturi din visurile ei materializate pentru întelegere. Dacă omenirea a facut câtiva pasi înainte, si a facut câtiva pasi înainte, se datoreste în cea mai mare parte artelor.

Când artistul este daruit, indiferent ca sculpteaza cu vorba, cuvântul cum a facut-o marele nostru Eminescu, va gasiti în aceeasi familie. Nu uitati ca Sfânta Evanghelie, cea mai luminata dintre toate – a lui Ioan, începe cu asta: “La început a fost cuvântul si cuvântul era Dumnezeu”.

Sculptorita noastra, dacă vreti, a fost ca Isus calcând pe ape. De câte ori a pus mâna pe ciocan si dalta, lucreaza în taietură directă. Parisul nu are cinci oameni care lucreaza în taietură directa. Mâinile ei, care nu sunt altceva decât mostenirea îndumnezeită a acestui sat, a vorbit în numele vostru.

Dumnezeu sa-ti binecuvânteze viata, să faca ca opera ta sa treaca dincolo de timp, dincolo de tot ce este pieritor.

Am zis.” Viorel Danacu