222 DE ANI DE LA SUPLICIUL LUI HOREA ALBA IULIA 28 FEBRUARIE

1785 – 2007

Comemorarea a 222 de ani de la momentul in care au fost martirizati, in anul 1785, la Alba Iulia, Horea, Closca si Crisan. La Monumentul Candela al celor trei martiri ai neamului, reprezentantii Marii Loji Nationale a Romaniei au depus coroane de flori si au pastrat un moment de reculegere. Evocarea lui Horea a avut conotatii speciale in acest context. Horea a fost numit si “egalul imparatului” deoarece, la fel ca si Imparatul Autro-Ungariei din acea vreme, era membru al Masoneriei.

Ca in fiecare an, eu, fr.ˇ. Viorel Danacu, merg cu mare placere, pe 28 februarie, ca si de 1 Decembrie, la Alba Iulia, pentru ca noi, masonii, acordam in primul rand atentie traditiei. De cand intri in Masonerie esti intrebat daca crezi in Dumnezeu, daca crezi in Marele Arhitect al Universului si in nemurirea sufeltului, intrebarea nu este pusa la intamplare, pentru ca daca credem in nemurirea sufletului, practic asta ne-a renunit si in ziua de 28 februarie, in jurul eroului, fratelui Horea. Asa mergem al Curtea de Arges, legenda Mesterului Manole, asa mergem la Hobita, la Constantin Brincusi, tot asa, in Bucuresti, noi masonii construim anul acesta un monument care sa ne reuneasca pe toti cei care credem in Creator si in nemurirea sufletului, de 8 septembrie, astfel incat aceste simboluri pe care le asezam in jurul simbolurilor pe care le reprezinta acesti martiri, sa ne faca sa fim mai buni, pentru ca amintirea despre ei ne indeamna spre toleranta, spre armonie, spre bine.

Căpetenia satului, Venerabilul Lolescu, işi începe cuvântul zicând “sărbătorirea a 50 de ani de la moartea lui C. Brîncuşi” unii îl corectează, se corectează şi el stereotipic, pentru ca in sufletul său, vorbind în faţa a sute de oameni, din cimitirul satului din Hobiţa era o mare sărbătoare.

Această mare taină a morţii lui Brîncuşi şi a mesajului transmis înainte si după, către sacru şi universalitate ne aşează în faţa unei mari sărbători a naşterii, vieţii, morţii şi învierii lui precum ţi a tuturor marilor binefăcători ai omenirii, Isus, Hiram, Osiris, Prometeu, Socrate, Pitagora şi mulţi alţii.

 În preajma Sfintelor Sărbători ale Paştelui, noi toţi, am mers la Hobiţa, unde cu mic şi mare, am pus o floare, am aprins o lumânare, după tradiţia creştină. Au venit membrii ai autorităţilor locale si judeţene Gorjene, ai fundaţiei Familia Brîncuşi care au adus, in dar, simbolurile, două cărti deschise din marmură albă, una aşezată pe mormântul mamei şi una a tatălui lui Brîncuşi.

Pe parcursul calatoriei in strainatate, acum cativa ani, inaintea unor cladiri construite intr-un stil cam sobru si rigid, am fost socat de remarca unuia dintre vizitatori: cum aceasta arhitectura se demodeaza foarte rapid!
Afirmatia este discutabila. Exista o arhitectura moderna pe care o putem percepe mai putin tributara capriciilor vremii. Totusi, trebuie sa recunoastem ca aceste comparatii cu templele grecesti sau catedralele crestine sunt zdrobitoare. In tot cazul, aceste monumente in sine au fost intr-o zi moderne la randul lor.  Ce virtute ciudata le-a ferit de uzura comuna?  Calitatea materialelor?  Armonia proportiilor? Perfecta insertiune in cadru? Un pic din toate acestea, fara indoiala, dar si alti factori. Un -ceva anume- ce este greu de definit, in sensul cel mai putin rau – este evocarea unei asemenea intalniri. Intalnire intre ceea ce  omul presimte ca are in el mai esential si uneori imposibil de sesizat si in acelasi timp intalnire intre ceea ce, cu aceeasi  miscare, il fondeaza si-l depasesc.